Amplu program de manifestări oferit de Direcția Turism și Evenimente Culturale în anul 2018

 

Direcția Turism și Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu are ca principale atribuții organizarea și desfășurarea acțiunilor de promovare a valorilor municipiului Târgu Jiu, prin expoziții, târguri, spectacole și manifestări culturale, în colaborare cu alte autorități, instituții publice și alți parteneri. Pentru anul 2018, Direcția Turism și Evenimente Culturale, prin compartimentele din subordinea sa, respectiv Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” și Compartimentul Evenimente Culturale, propune o gamă largă de evenimente culturale și nu numai, menite să promoveze municipiul Târgu Jiu și, totodată, să atragă un număr cât mai mare de participanți și turiști.

Turneu Stradivarius, festivaluri internaționale și caravane de film documentar

Principalele acțiuni prevăzute în Programul evenimentelor pentru anul 2018 cuprind manifestări dedicate vieții și operei marelui sculptor Constantin Brâncuși, spectacole stradale organizate cu prilejul Dragobetelui, Mărțișorului, Zilei Internaționale a Femeii și Sărbătorilor Pascale, caravane de film documentar, activități dedicate tinerilor cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, precum și binecunoscutele serbări câmpenești din Dumbrava Drăgoeni și Poiana Narciselor. De asemenea, în calendarul evenimentelor sunt cuprinse festivaluri internaționale de interpretare instrumentală (Festivalul Orpheus) și folclorice (Festivalul Internațional de Folclor), acțiunile dedicate Zilelor Municipiului Târgu Jiu, organizarea de Târguri ale Meșterilor Populari, manifestări oferite copiilor (1 Iunie-Orașul Copiilor), precum și o nouă ediție a Turneului Internațional Stradivarius, oferit de cunoscutul violonist Alexandru Tomescu în Parcul Coloanei Fără Sfârșit.

Centenarul Marii Uniri, sărbătorit la Târgu Jiu cu un amplu program de manifestări

Un capitol special de acțiuni este dedicat în acest an „Centenarului Marii Uniri”. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, în municipiul Târgu Jiu se va derula, pe întreg parcursul anului 2018, Programul de manifestări culturale și sociale dedicate „Centenarului Marii Uniri”. Programul a fost aprobat prin hotărâre de consiliu local în data de 21 noiembrie 2017, iar printre evenimentele care se regăsesc în Program se numără: „Eroii gorjeni în Războiul de Reîntregire” – realizarea unor reviste de benzi desenate despre eroii gorjeni care au luptat în Primul Război Mondial; „Repere arhitecturale târgujiene din Primul Război Mondial” – identificarea clădirilor și a altor obiective arhitecturale care au avut legătură cu epoca, în vederea valorificării acestora prin amplasarea de panouri stradale și coduri QR pentru trasee turistice și educative; Atribuirea numelor eroilor gorjeni unor străzi din municipiul Târgu Jiu; Realizarea hărții „Gorjul în Războiul de Reîntregire”; Emiterea unui set de medalii omagiale; „Războiul de Reîntregire” – Caravană de film istoric; Simpozioane și expoziții de fotografie și documente dedicate eroilor gorjeni; ,,Istoria Gorjului văzut în ochi de copil” – graffiti, dar și alte acțiuni.

Președintele României, așteptat la Târgu Jiu în anul Centenarului

De asemenea, cu ocazia celebrării „Centenarului Marii Uniri”, municipiul Târgu Jiu va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României. Sărbătorirea a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, va fi marcată printr-un eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis. Conferința Internațională „Valoarea Universală Excepțională a Ansamblului Monumental «Calea Eroilor»” va avea loc în luna octombrie a acestui an. Președintele României a acordat Înaltul Patronaj pentru un număr de cinci evenimente culturale care se vor desfășura în țara noastră pe parcursul anului 2018, iar unul dintre ele este cel organizat la Târgu Jiu.

Evenimente pentru toate categoriile de vârstă

Competiția dedicată bicicliștilor și iubitorilor de distracție în natură, Târgu Jiu Bike Fest, nu va lipsi nici în 2018 de la Preajba, Festivalul Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului” va face, din nou, neîncăpător Teatrul de Vară al orașului, iar distracția din perioada verii va continua cu o ediție specială a Festivalului Berii. De asemenea, Ziua Mondială a Turismului va fi marcată așa cum se cuvine la Târgu Jiu de către Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși”, pentru a sprijini și mai mult activitățile ce au drept scop creșterea numărului de turiști. Lunile de toamnă vor fi și ele bogate în activități. Festivalul Toamnei va recrea, din nou, în centrul orașului mustăriile de altădată, iar în luna octombrie seniorii vor avea parte de numeroase acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Concerte și surprize pe final de an

Sfârșitul de an le va aduce târgujienilor și turiștilor binecunoscutele concerte și spectacole prilejuite de pornirea iluminatului festiv, Târgul de Moș Nicolae și Târgul de Crăciun, alaiurile de colindători, focul de artificii din noaptea de Revelion, dar și numeroase surprize pregătire de Direcția Turism și Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu.