ANSAMBLUL MONUMENTAL “CALEA EROILOR”

Ansamblul monumental din Târgu-Jiu cuprinde monumentele realizate de marele nostru sculptor Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne, în perioada 1937-1938 și anume: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Coloana fără Sfârșit, cărora li se adaugă și altele mai mici (scaunele de pe alee și băncile de la Poartă).

Operele brâncușiene sunt dispuse pe un ax – Calea Eroilor – ce străbate prin oraș, în linie dreaptă pe o distanță de 1.500 m și conduce vizitatorul de la Colana fără Sfârșit, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Poarta Sărutului, pe Aleea Scaunelor către râul Jiu, în faţa căruia, Masa Tăcerii te invită la meditaţie, la reculegere.

Traseul poate fi parcurs și în celălalt sens, de la vest la est, de la Masa Tăcerii spre Coloana fără Sfârșit: Masa Tăcerii – Poarta Sărutului 160m – Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel 810 m – Coloana fără Sfârșit 530 m.
Ansamblul Monumental Calea Eroilor, ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, însumează câteva dintre temele principale la care artistul a lucrat toată viața, fiind capodopera de maturitate a acestuia și chintesență a genialității sale. În lume, este singurul proiect monumental realizat dintre numeroasele pe care Brâncuşi le-a gândit.

EROII GORJULUI
Ansamblul a fost menit să preamărească „memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire” (citat din documente de donaţie), în luptele  care s-au purtat de-a lungul râului Jiu în Primul Război Mondial. Mai întâi, rezistenţa eroică a locuitorilor oraşului atunci când, în dimineaţa zilei de 14 octombrie 1916, bătrânii, femeile şi copiii din oraşul Târgu Jiu au reuşit să respingă atacul trupelor germane care vroiau să ocupe oraşul, cu multe jertfe din partea gorjenilor care şi-au găsit sfârşitul în punctele fierbinţi ale războiului, majoritatea situate de-a lungul cursului râului Jiu.
 
FEMEILE GORJENE 
Odată războiul încheiat şi România reîntregită, femeile românce au început să-şi plângă bărbaţii pieriţi pe câmpul de luptă.  
În Gorj se înfiinţează în anul 1921, Liga Femeilor Române din Gorj, condusă de o femeie extraordinară, Arethia Tătărescu, care pune bazele unei mișcări socio-culturale, dar și caritabile, menită să ajute fetele și femeile sărace din Gorj dar și să salveze și să revigoreze arta și portul popular. Covoarele și țesăturile produse aici au fost vândute cu mare succes în țară și peste hotare, unde au obținut numeroase premii.
Din banii obținuți, Liga Femeilor din Gorj a finanțat mai multe acțiuni dedicate Ecaterinei Teodoroiu, precum şi altor figuri marcante ale istoriei Gorjului: Mausoleul Eroinei de la Jiu, realizat de către sculptoriţa Miliţa Petraşcu în anul 1936, amenajarea casei memoriale a Ecaterinei Teodoroiu, amplasarea unei plăci comemorative la Podul Jiului, în amintirea luptelor din 14/27 octombrie 1916, amenajarea casei memoriale a lui Tudor Vladimirescu.
Încă din perioada în care discuta cu Miliţa Petraşcu – fostă ucenică a lui Constantin Brâncuşi la Paris – despre proiectul mausoleului dedicat Ecaterinei Teodoroiu, Arethia Tătărescu are în minte şi realizarea unui monument dedicat eroilor gorjeni din Primul Război Mondial, pe care să-l execute aceeaşi artistă. Însă Miliţa Petraşcu, într-un moment de inspirată modestie, îi recomandă Arethiei să ia legătura cu Brâncuşi, pe care îl consideră mult mai potrivit pentru o asemenea lucrare.

REALIZAREA ANSAMBLULUI MONUMENTAL
Astfel că, în iarna anului 1934/1935, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene îl invită pe Brâncuşi la Târgu Jiu pentru a ridica un monument „în memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire”.  
Brâncuşi primeşte cu mare bucurie această propunere, aşa cum rezultă din scrisoarea pe care i-o trimite Miliţei Petrașcu puţin mai târziu (scrisoarea se află în arhiva Academiei Române): „Am hotărât să mă întorc în luna mai și nu vă pot spune cât sunt de bucuros  să pot face ceva la noi, în țara noastră. Vă mulțumesc, de asemenea și d-nei Tătărescu pentru privilegiul acordat.”

Pogorilovschi consideră că „Brâncuşi a nădăjduit tot timpul după război – în 1930 încă mai nădăjduia – să poată realiza monumentul pentru eroii de sub pământul Gorjului” la Peştişani, lângă satul său natal, Hobiţa. Aceasta ar explica de fapt acceptarea realizării operei comemorative la Târgu-Jiu, ca după o lungă aşteptare.

În mai 1936, Târgu-Jiul este clasat „localitate de interes turistic”, pentru a se putea justifica sumele necesare ridicării monumentelor, sume ce aveau să vină de la mai multe ministere. Era un moment deosebit de favorabil, Gheorghe Tătărescu, soțul Arethiei Tătărescu fiind prim-ministru al României, iar sprijinul financiar fiind asigurat.
Brâncuși vine în România și merge direct la conacul familiei Tătărescu în satul Poiana, unde prezintă Comitetului Ligii Femeilor Gorjene, proiectul său pentru monumentul eroilor, prezentând și o fotografie spunând: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârşit. Iat-o!”.
În iunie-iulie 1937, Brâncuşi a hotărât şi realizarea unui Portal de piatră care să fie legat de coloană printr-o stradă care să poarte numele de «Calea Sufletelor Eroilor»”, trasată în linie dreaptă, de la malul râului Jiu, prin Grădina Publică, până la târgul săptămânal sau târgul fânului, unde hotărâse să amplaseze Coloana. Aceasta va fi Calea Eroilor, axă care va lega cele două parcuri amenajate ulterior în jurul operelor.
În august 1937, Aretia Tătărescu îşi convinge soţul, pe primul ministru liberal Gheorghe Tătărescu, să obţină de la Ministerul Lucrărilor Publice suma necesară pentru prelungirea străzii Grigore Săftoiu, între târgul săptămânal numit de Brâncuşi Târgul fânului – unde va fi amplasată Coloana – şi B-dul C. A. Rosetti, care mărginea grădina publică a oraşului. Planul acestei străzi drepte fusese de fapt aprobat încă din anul 1900, dar rămăsese neaplicat.
La 13 septembrie 1937, primarul Târgu-Jiului prezenta pe scurt: „Proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care, plecând de la digul Jiului – care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjenească, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei întruchipată printr-o coloană înaltă de circa 29 metri, înălţându-se fără sfârşit aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră pentru eroii ce sunt temelia României moderne, situat acest monument în mijlocul unui parc ce se va face pe locul fostului târg de vite”.
La 20 octombrie 1937, în scrisoarea de donaţie a Aretiei Tătărescu către primarul oraşului Târgu-Jiu, se preciza următoarea destinaţie: Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului, trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele căzărmi. Această stradă este de mult prevăzută în planul de sistematizare a oraşului, ea nu s-a putut realiza din lipsă de fonduri.
Pentru plata acestor exproprieri Liga urma să pună la dispoziţie suma de 750.000 (şapte sute cincizeci de mii). La începutul acestei căi se va aşeza portalul susnumit, pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoştinţei, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoştinţei fără de sfârşit simbolizată prin coloană.
Totodată vă aducem la cunoştinţă că realizând mai departe gândul său, Liga Naţională a Femeilor Gorjene a luat pe a sa răspunderea construcţia Bisericei Sfinţii Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, continuând la terminarea unor lucrări de mult părăsite şi dând astfel prin ridicarea acestui lăcaş, o strălucire mai mare recunoştinţei noastre către cei care s-au jertfit pentru noi”. 


CONSTRUCȚIA COLOANEI INFINITE  a început la mijlocul lui august 1937, prin turnarea modulelor Coloanei în Atelierele Centrale la Petroşani şi s-a încheiat în noiembrie al aceluiaşi an la Târgu-Jiu. 
În toamna aceluiași an, sub coordonarea ing. Ștefan Georgescu-Gorjan, se toarnă fundația Coloanei, se montează miezul central, apoi se asamblează toate elementele și semielementele; Brâncuși însuşi a ales fonta ca material de lucru, în locul bronzului, unul din motive fiind „posibilitatea de a «îmbrăca» acest material, de culoare neatrăgătoare, într-un strat metalic galben-auriu”, fiind prezent la tragerea primelor elemente ale Coloanei.
În urma discuţiilor purtate de Brâncuşi cu specialiştii de atunci în metalizare „a rezultat că sârma de alamă de compoziţie corespunzătoare, aplicată prin pulverizare, putea să dea suprafeţei Coloanei culoarea şi strălucirea dorită de artist”. Alămirea s-a executat în lunile iunie-iulie 1938. 
Coloana fără Sfârşit a fost realizată tehnic de către inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, după modulul cioplit în lemn de tei de către Brâncuşi.
Are o înălţime de 29,33m şi este alcătuită din 15 elemente (Brâncuşi le spunea “mărgele”) de formă romboidală octaedrică, din fontă metalizată, având fiecare 1,80m.
Baza și vârful Coloanei sunt reprezentate de câte un semi-element; primul dă impresia că ar creşte din pământ, iar cel din vârf lasă impresia că s-ar putea continua la infinit.
Raportul între înălţimea Coloanei şi înălţimea unui octaedru este de 16,2 adică de aproximativ 10 ori “numărul de aur” (1,618).a
Amenajarea Parcului Coloanei s-a efectuat în intervalul  1 octombrie 1937 – 26 august 1938. Aici artistul a dorit să fie plantaţi de asemenea plopi piramidali, flori de câmp şi iarbă. Planul acestuia a fost executat de arhitectul Rebhuhn, directorul parcurilor capitalei, care întocmise de altfel şi planurile aleii din Grădina publică şi ale amenajării squarelor din jurul bisericii de pe axa monumentelor.
Către sfârșitul anului se amenajează și aleile din Grădina Publică, acolo unde se află operele din piatră, Brâncuşi insuși dând şi „indicaţii cum să se întretaie aleile principale” din Grădina publică, acestea „având un scop legat de ansamblul lucrării…”.
De exemplu „aleea întretăiată în formă de cruce, care duce în dreapta şi în stânga prin parc ” a fost „executată într-una din zile după una din ideile maestrului Brâncuşi” (Ioan Alexandrescu, apud. 6, p.35),  aşa cum ar fi Aleea Îndrăgostiţilor (între Masă şi Poartă, perpendicular pe aleea principală) sau aleile ce mărginesc lateral Poarta (“târcoale” cum le numea artistul).


POARTA SĂRUTULUI a fost asamblată din blocuri de travertin de Banpotoc în octombrie 1937. Prima fundaţie a fost turnată mai spre exterior decât este ea astăzi, şi anume pe linia gardului Grădinii publice, deşi prima intenţie a sculptorului a fost aceea de a pune portalul la începutul actualei străzi „Calea Eroilor”, adică vis-a-vis de parc.
Anul sculptării sale definitive este 1938, mai exact de la începutul verii şi până la 20 septembrie, când artistul a plecat din Târgu-Jiu la Paris. Blocurile de travertin aduse de la Bampotoc, Deva, sunt tăiate și asamblate sub îndrumarea directă a lui Brâncuși, care amplasează Poarta Sărutului puțin mai în interiorul grădinii publice. 
Cele doua alei (“târcoale” după cum le numea Brâncuşi) care înconjoară Poarta şi se unesc din nou pe linia axului ansamblului sculptural, nu sunt nici ele întâmplătoare, fiind înfăptuite tot la indicaţiile sculptorului.
Poarta este clădită pe o fundaţie de ciment şi se  ridică pe două picioare, fiecare având 3,25m înălţime şi câte 1,69m lăţime. Întregul monument are înălţimea totală de 5,13m, o lungime de 6,45m  şi o grosime de 1,69m.


MASA TĂCERII este realizată la o dată care devine probabil elementul cel mai controversat din istoria ansamblului. În mod cert au existat două variante, iar prima din ele constituie de fapt obiectul discuţiilor.
În esenţă, se ştie că era tot din calcar – dar nu este sigur dacă de Banpotoc – şi de dimensiuni ceva mai reduse. Se pare că a fost cioplită sub supravegherea lui Brâncuşi, însă nu se poate spune cu precizie când: în vara sau „poate în luna octombrie sau, cel târziu, în prima parte a lunii noiembrie” a anului 1937. 
Trebuie specificat totuşi că Brâncuşi a plecat la Paris pe 2 septembrie 1937 unde urma să se întâlnească cu maharadjahul Yeswant Rao, în vederea discutării construcţiei unui templu la Indore. 
După cum precizează Şt. Georgescu-Gorjan în cartea Templul din Indore, sculptorul a avut „o scurtă revenire în România, pe la începutul lui noiembrie 1937”, când a participat probabil la târnosirea Bisericii „Sfinţii Apostoli” din Târgu-Jiu, la 7 noiembrie.
Se înapoiază la Paris, de unde va pleca spre Bombay, de ude se va întoarce pe 8 februarie 1938. Această succesiune de evenimente denotă faptul că după 2 septembrie 1937 şi până la revenirea sa în ţară din 1938, sculptorul nu a mai putut lucra efectiv la opera sa din Târgu-Jiu, cu excepţia acelei „scurte reveniri” din toamna lui 1937, în care este probabil să fi realizat sau comandat prima variantă a mesei.
Conform amintirilor doamnei Sanda Negropontes Tătărescu, încă de la venirea sa în Gorj, Brâncuşi a construit o primă masă din bolovani de râu, lângă vila familiei Tătărescu de la Poiana, iar ulterior a mai construit una şi în grădina casei Bălănescu din Târgu-Jiu, unde a locuit în perioada 1937-1938 (Casa Gănescu) .

Prima MASA este posibil să fi fost amplasată lângă malul Jiului, într-o zonă neamenajată. Într-o notă oficială se specifică un transport de lespezi de piatră de calcar „pentru pavaje şi trepte la platforma de lângă digul Jiului”.
Aceste trepte nu s-au realizat – după cum nu s-au realizat nici cele ce trebuiau să urce spre Coloană – însă rămâne ideea amenajării platformei la această dată, operaţiune care s-a încheiat în noiembrie 1937. Pogorilovschi presupune că Brâncuşi a cioplit prima masă din chiar aceste lespezi de calcar, rămase nefolosite pentru scopul lor iniţial.

A doua MASĂ, din piatră de Banpotoc, este comandată la Atelierele Pietroasa din Deva, pe 14 iunie 1938 de către Ligă. La 23 iulie 1938 se expediază cu trenul de la Deva, noua masă comandată. 
Există şi versiunea că primăria a aprobat „procurarea” şi „instalarea unei mese” din piatră de calcar, de mărimile indicate, pe 23 august 1938, în urma intervenţiei lui Brâncuşi la Atelierul Deva, nemulţumit că pe prima masă găsise, la întoarcerea sa din 20 august, „o inscripţie săpată şi umplută cu plumb, precum şi semnătura sa”.

Actuala masă, este rezultatul suprapunerii tăbliilor mari ale celor două variante comandate de artist, succesive: prima masă realizată cel mai probabil în iunie-iulie 1937 şi cea de a doua în august 1938, la atelierele „Pietroasa” din Deva și cele 12 scaune cu fața rotundă în jurul Mesei și 30 scaune cu fața pătrată de-a lungul aleii care unește Masa cu Poarta.  Are un diametru de 2,15 m şi o înălţime de 0,88 m.
Cât despre aşa-zisa „Masă Festivă” sau „Masă Ultimă”, aceasta este un rebut alcătuit din suprapunerea picioarelor celor două mese. Ea a stat un timp în Grădina publică, de unde au luat-o grădinarii şi au dus-o în Parcul Coloanei.


ALEEA SCAUNELOR  – Planul de amenajare al aleei din Grădina publică a fost întocmit la 2 noiembrie 1937 de arhitectul Rehbuhn, probabil la indicaţiile lui Brâncuşi.
Pe marginile aleei deschise în parc s-au plantat în toamna aceluiaşi an 20 de plopi piramidali şi s-au amenajat 10 nişe pentru bănci şi scaune. Acestea din urmă aveau ca scop formarea unui „ansamblu armonios cu portalul şi masa de piatră construite pe această alee principală”. 
Tot la 14 iunie 1938 Liga face comanda şi pentru scaunele de piatră la atelierele din Deva.
Drept urmare, până pe 6 august se aduc de acolo cu trenul 12 scaune cu faţa rotundă şi 30 cu faţa pătrată, executate conform modelului dat. Mai precis 17 bucăţi scaune au fost expediate de la Deva pe 23 iulie, iar alte 25 bucăţi pe 1 august.
Este interesant de specificat aici că într-o primă variantă, la indicaţiile lui Brâncuşi, scaunele rotunde au fost grupate două câte două, fiind mai apropiate de masă (la 0,40 m) decât sunt acum.
De asemenea, scaunele pătrate au fost iniţial „presărate pe marginile acestei alei, unul câte unul, la distanţe egale, până la «Poarta sărutului»”. În anul 1964 „erau pe alee doar trei grupe a câte 2×3 scaune” . Ulterior au fost grupate câte trei în fiecare din cele cinci nişe.


BĂNCILE DE PIATRĂ ce flanchează portalul sunt tot din calcar. Pe ele se pot observa urme de daltă, ceea ce corespunde întocmai indicaţiilor de atunci ale sculptorului: pentru a se vedea „că e mână de om, nu turnată” (I. Alexandresc). Ele au fost terminate la 20 iulie 1938.
Aleea Scaunelor din Parcul public a fost deschisă în octombrie 1937. La indicaţiile lui Brâncuşi ea a fost amenajată cu câte 5 nişe pe fiecare latură (unde s-au amplasat câte 5 scaune), iar pe marginea ei s-au plantat 20 de plopi  piramidali.


Pe data de 7 noiembrie 1937 (Sf. Mihail și Gavril) are loc târnosirea (inaugurarea) Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel de pe traseul Căii Eroilor, în prezența Î.P.S. Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a prim-ministrului Gheorghe Tătărescu, precum și a Ligii Femeilor Gorjene.
La eveniment participă și Constantin Brâncuși, care filmează cu aparatul său (pasiunea pentru fotografie și film și-o descoperise încă din anii ‘20 cu sprijinul prietenului său, fotograful american Man Ray) mai multe secvențe din timpul ceremonialului.
Imaginile pot fi văzute în filmul existent pe YouTube (Brancusi filmed). https://www.youtube.com/watch?v=FnVVNc29JQc


INAUGURAREA  
Deși era preconizată pentru luna septembrie, inaugurarea ansamblului a fost amânată de mai multe ori. Nenorocul face ca Brâncuși să se îmbolnăvească și să fie nevoit să plece la București, apoi la Paris, pentru a nu se mai întoarce în țară niciodată, din cauza izbucnirii războiului.
Pe data de 27 octombrie 1938, se inaugurează întregul ansamblu, printr-o procesiune de amploare, la care participă înalți oficiali, ofițeri, reprezentanți ai Casei Regale și ai clerului, dar și comunitatea locală.


SEMNIFICAȚIA / SIMBOLISTICA ANSAMBLULUI 
În ceea ce priveşte semnificaţia lucrărilor brâncuşiene care compun Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, ştim că acestea au fost rezultatul unor îndelungi şi adânci meditaţii asupra modului de reprezentare (adesea simbolic) a sacrului în artă. 
Mesajul acestui ansamblu, deopotrivă sculptural/artistic, urbanistic și arhitectural nu poate fi înțeles pe deplin fără a integra informațiile legate de tradițiile românești, în special oltenești legate de ritualurile de înmormântare, arhitectura lemnului atât de bine cunoscută lui Brâncuși din fragedă copilărie, cu conștiința religioasă ortodoxă a poporului român (se știe, Brâncuși a fost un practicant al ritualului religios), dar și cu geniul unui artist care a luat contact și cu specificul artei altor popoare, în special orientale. „Arta trebuie să fie universală și accesibilă tuturor”, spunea Brâncuși.
Considerând arta doar o sursă de bucurie, Brâncuși a fost destul de zgârcit cu explicațiile privind operele sale. Cu o anumită ocazie, conchidea: „În artă ceea ce contează este bucuria. Nu e nevoie să înțelegi. Ești fericit că vezi? Ajunge.

Pornind de la aceste date, putem spune că fiecare privitor poate interpreta acest ansamblu în cheia sa proprie, fie numerologică, fie religioasă sau simbolistică.
Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, din România, este singurul proiect monumental realizat dintre numeroasele pe care Brâncuşi le-a gândit.
Dacă a transmis prin testament Franţei atelierul din Impasse Ronsin din Paris, cu tot conţinutul lui, artistul a lăsat ţării natale sinteza creaţiei sale sub forma unui ansamblu monumental, ca omagiu pentru eroii căzuţi în Luptele de la Jiu, în primul război mondial.

În concepţia acestui ansamblu, alcătuit din trei sculpturi monumentale principale, cărora li se adaugă și altele mai mici (scaunele de pe alee, băncile de la Poartă), artistul s-a folosit de intuiţia lui de arhitect şi de urbanist: axa pe care sunt instalate cele trei opere – Coloana fără Sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii –, traversează oraşul şi conduce vizitatorul către râul Jiu, în faţa căruia Masa Tăcerii invită la meditaţie, la reculegere.
Nenumăratele interpretări filosofice ale acestui ansamblu au dus la analiza fiecărui element ca fiind influenţat de sculpturi din alte epoci, provenind de pe alte meleaguri.

Dar, departe de vreo influenţă a vreunei filosofii orientale sau a vreunei concepţii ezoterice, acest ansamblu este rezultatul demersului original al lui Brâncuşi, pornit din aspiraţia lui de a crea echilibrul perfect între forme simple.
Sculptorul propune aici un parcurs iniţiatic de natură a-l „purifica” pe cel care-l întreprinde, într-o ambianţă de respect şi de pace.
Traseul poate fi parcurs și în celălalt sens, de la vest la est, de la Masa Tăcerii spre Coloana fără Sfârșit. Acestui parcurs îi putem alătura o interpretare mai degrabă tradițională, izvorâtă din ritualul de înmormântare și din viața familiei țăranului român în preajma Primului Război Mondial. În această cheie, propunem următoarea interpretare:
Înainte de plecarea la război a bărbaților, familia numeroasă se reunește pentru o ultimă masă. Este o masă în care nimănui nu îi arde de mâncare. Este o masă mai degrabă a tristeții, a reculegerii, cu gândul la cei care pleacă și, foarte posibil, nu se vor mai întoarce. Curgerea liniștită a râului din apropierea Mesei Tăcerii duce pe cel ce îl contemplă la introspecție și cădere în sine, la încercarea de a înțelege sensul vieții, ca pe o curgere.
Masa Tăcerii mai poate fi interpretată și ca o masă de pomenire pentru cei morți pe câmpul de luptă. Și în acest caz, cei care participă la pomană nu sunt preocupați neapărat de bucatele puse pe masă, ci de amintirea celui dispărut. Astfel se explică distanța destul de mare dintre scaune și masă, care nu invită la o așezare comodă.
Aleea Scaunelor, cu cele 30 de scaune cu față pătrată, așezate în zece nișe pe cele două laturi ale aleii, în gupuri de câte trei, ne sugerează fie alaiul de înmormântare, fie șirul de prieteni și rude care îl însoțește pe eroul care pleacă la război.
Întregul alai se va opri în fața Porții Sărutului. Dacă ne gândim la eroul plecat pe front, aici, în fața porții, are loc ultima îmbrățișare, ultima sărutare pentru cel care se va jertfi pentru apărarea neamului străbun.
În același mod putem vedea aici și ieșirea alaiului de înmormântare pe poarta care desparte curtea casei de drumul spre biserică. Ne ajută aici explicația lui Brâncuși referitoare la interpretarea simbolului sărutului de pe pilonii Porții: „Nu vedeți acești ochi? Profilurile celor doi ochi? Aceste emisfere reprezintă dragostea. Ce rămâne în amintirea celorlalți după moarte? Amintirea ochilor, a privirilor cu care ne-am arătat dragostea pentru oameni și pentru lume.”
Calea Eroilor se întinde apoi în linie dreaptă până la Biserica Sfinții Apostoli, acolo unde întregul alai care urmează cortegiul funerar se va opri pentru a participa la slujba religioasă de înmormântare.
Se fac „cele creștinești”, după care alaiul își reia drumul spre locul de veci, care se află, ca în mai toate cimitirele ortodoxe, pe o înălțime, pe un deal – „loc cu verdeață, de unde a fugit toată durerea și întristarea.”
Conform unei tradiții precreștine existentă nu numai în Oltenia, ci și în Ardeal, pe mormântul celui dispărut se așeza, alături de cruce, un stâlp de îngropăciune.
Motivul stâlpului de îngropăciune sau stâlpul funerar poate fi găsit și în alte zone ale țării. Rolul acestuia era de a ajuta sufletul celui dispărut să se înalțe la ceruri, era acea axis mundi care făcea legătura între teluric și celest.
Coloana fără Sfârșit are ca izvor de inspirație atât stâlpul de pridvor al caselor gorjenești, în ceea ce privește motivele geometrice folosite, cât și șurubul de teasc în ceea ce privește mișcarea continuă, așa după cum Brâncuși mărturisea.
Un elemnt suplimentar, care ne poate ajuta să-i înțelegem sensul, derivă din modul cum Brâncuși însuși denumea elementele Coloanei – „mărgele” – care ne duce cu gândul la un șir de mătănii, desfășurat spre cer.

Mi-a venit ideea Coloanei fără sfârșit de la mișcarea acestui șurub, care se repetă la infinit.”
Coloanele mele (…); am făcut mai multe, dar doar una a reușit să urce la cer.


 Sursa: Centrul de cercetare, documentare și promovare ,,Constantin Brancuși”