Puncte de interes turistic

Puncte de interes turistic

Despre Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu poartă numele râului Jiu, care îl străbate, initial fiind cunoscut ca Targ saptamanal organizat pe malul Jiului, targ ce se tine si astazi in ziua de joi a saptamanii. Este mentionat pentru prima data ca Targul de la Jiu in urma cu 600 de ani si ca oras in urma cu 400 ani. Gradina publica s-a infiintat in 1856, in zavoiul de pe malul stang al Jiului.

Ansamblul Monumental Calea Eroilor

Masa Tăcerii- Aleea Scaunelor – Poarta Sărutului – Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Coloana Fără Sfârșit

Ansamblul a fost comandat de Liga Națională a Femeilor Gorjene, prezidată de Arethia Tătătrescu, soția prim-ministrului România, Gheorghe Tătărescu și donat orașului ”pentru a preamări memoria eroilor gorjeni care s-au jerfit în războiul de întregire”.


Ridicat între anii 1937-1938, acesta, se întinde pe o axă de la vest la est care traversează orașul, pornind de la malul Jiului, din Parcul Central, unde se află lucrările din piatră – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului -, continund cu Calea Eroilor, pe care se găsește Biserica Sfinții Apostoli și culminând cu Coloana Fără Sfârșit, din fontă alămită și oțel înălțată în mijlocul unui parc pe un promontoriu. Arethia Tătărescu, marea iubitoare de artă și tradiții a lăsat din propria inițiativă și eforturi, mare parte din patrimoniul cultural pe care îl deține orașul

Biserica Sfintii Voievozi Mihail și Gavriil

Aflata in Piata Victoriei, in fata Palatului Comunal, este ctitoria negustorilor Dobre Sirbu si Radu Cupetu ale caror portrete pot fi vazute in pronaos. Constructia s-a realizat intre 1748-1764, imobilul fiind cunoscut si sub numele Biserica Negustorilor, Biserica Domneasca si chiar Biserica de la Jiu. Planul bisericii este in forma de cruce. Constructia a suferit de-a lungul timpului mai multe interventii care nu i-au alterat forma originala.

Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu

Datează din anul 1884. În această casă a văzut lumina zilei Cătălina – eroină naţională. Aceasta a participat voluntar la luptele din Primul Război Mondial. A căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda, ca sublocotenent, în luptele de la Mărăşeşti – august 1917.

Muzeul Judeţean – Alexandru Ștefulescu

A fost fondat în anul 1894, prin strădania lui Alexandru Ştefulescu. Clădirea a fost renovată în anii 2007-2008. Sunt expuse materiale din paleolitic, neolitic, din epoca bronzului, perioada dacică, daco-romană, documente din timpul primelor formaţiuni statale, din feudalism şi din perioada modernă.

Muzeul de Artă

A fost înfiinţat în anul 1984, iar din 1993 funcţionează în sediul situat în Parcul Central al municipiului. Oferă vizitatorilor icoane româneşti vechi de o valoare artistică deosebită, studii şi picturi de Vasile Blendea şi Iosif Keber, pasteluri, exponate din secolul al XVII-lea aparţinând şcolilor flamandă şi italiană, picturi de Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba şi mulţi alţi artişti clasici şi contemporani.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și
Pavel” a fost construită în perioada
1929 – 1938, pe locul unei biserici ce
data din sec. al XVIII-lea. Lăcașul a
fost inaugurat în anul 1938, odată cu
operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu, și
este considerat parte integrantă din
Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”,
fiind amplasat pe axa care unește Masa
Tăcerii de Coloana fără Sfârșit.

Mausoleul „Ecaterina Teodoroiu”cele mai bune fructe.

A fost ridicat în anul 1935, de către artista Milița Petrașcu, elevă a lui Constantin Brâncuși, pentru a adăposti rămășițele pământești ale Eroinei de la Jiu, cea care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Cele patru fețe laterale ale monumentului funerar înfățișează scene din viața și activitatea
militară a eroinei.

Show Buttons
Share On Facebook
Hide Buttons
loading