Bicicliști din Galați și Sibiu, prezenți la Târgu Jiu Bike Fest 2017

Bicicliști din Galați și Sibiu, prezenți la Târgu Jiu Bike Fest 2017

TBF1Prima ediție a Târgu Jiu Bike Fest a aliniat la startul competiției 31 de pasionați ai ciclismului montan, care s-au întrecut pe un traseu cu o distanță de 32 de kilometri și o diferență totală de nivel de 300 de metri. Printre concurenți s-au numărat atât bicicliști din județul Gorj, cât și din județele Galați, Sibiu, Hunedoara și Mehedinți.

Pe lângă concursul de Mountain Bike, cei prezenți la evenimentul organizat în perioada 4-6 august 2017 la Târgu Jiu au avut parte de distracție, concerte cu muzică live, DJ Mix, poligon Airsoft și multă voie bună. Cel mai rapid dintre participanții la competiție a parcurs traseul în o oră, 21 de minute și 42 de secunde, adjudecându-și astfel primul loc, precum și premiul pus la bătaie de organizatori.

Distracția la Târgu Jiu Bike Fest a fost asigurată de cei mai buni DJ din oraș, iar sâmbătă, 5 august, Korsar & Friends au oferit publicului un concert live pe scena amplasată lângă zona de campare.

Târgu Jiu Bike Fest 2017 a fost organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția de Turism și Evenimente Culturale, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” și Asociația Trix Bike.

FOTO și VIDEO disponibile  AICI  și  AICI.

www.targujiubikefest.ro

 

Show Buttons
Share On Facebook
Hide Buttons
loading