Centenarul Marii Uniri, sărbătorit la Târgu Jiu cu un amplu program de manifestări

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, în municipiul Târgu Jiu se va derula, pe întreg parcursul anului 2018, Programul de manifestări culturale și sociale dedicate acestui eveniment.

Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a hotărât înființarea Comisiei de elaborare și implementare a Programului de manifestări culturale și sociale dedicate „Centenarului Marii Uniri”, Comisie din care fac parte reprezentanți ai instituțiilor de cultură din subordinea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, precum Direcția Turism și Evenimente Culturale, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși”, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, dar și oameni de cultură din ONG-uri, alte instituții publice și de învățământ. De asemenea, Comisia va lucra pentru organizarea unor evenimente comune cu alte Comisii special create în acest sens, precum și cu alte instituții care au un program propriu dedicat „Centenarului Marii Uniri”.

#1918TârguJiu2018

Având în vedere importanța pe care a avut-o municipiul Târgu Jiu în luptele din Primul Război Mondial, aniversarea în anul 2018 a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor ridicat de marele sculptor Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și menit să preamărească memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în luptele din Primul Război Mondial, dar mai ales celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918, Comisia va propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu un amplu Program de manifestări care să marcheze așa cum se cuvine aceste momente deosebit de importante în istoria municipiului Târgu Jiu și a întregii țări.