Zilele Municipiului Târgu Jiu 2017 s-au încheiat duminică, 21 mai, cu un concert de neuitat și un impresionant foc de artificii. Mii de târgujieni au fost prezenți pe Insulița Jiului la show-ul oferit de ANTONIA, JO și EMANUEL CÎRSTEA. Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu au organizat pentru ediția cu numărul XVII a Zilelor Municipiului Târgu Jiu un complex de manifestări culturale și artistice, spectacole de muzică ușoară, populară și folk, show-uri de sunet și lumini, precum și numeroase evenimente unice în orașul marelui Constantin Brâncuși.