„Sculpturile mele nu trebuie respectate, ci iubite.
Trebuie să-ți vină să te joci cu ele.”
- Eroii Gorjului
Povestea acestui ansamblu începe o dată cu luptele care s-au purtat de-a lungul râului Jiu în Primul Război Mondial. Mai întâi, rezistenţa eroică a locuitorilor oraşului atunci când, în dimineaţa zilei de 14/27 octombrie 1916, bătrânii, femeile şi copiii din oraşul Târgu Jiu au reuşit să respingă atacul trupelor germane care voiau să ocupe oraşul. Au continuat luptele cu inamicul în acea toamnă rece timp de mai multe săptămâni, cu multe jertfe din partea gorjenilor care şi-au găsit sfârşitul în punctele fierbinţi ale războiului, majoritatea situate de-a lungul cursului Jiului.
Șaptesprezece ani mai târziu, la data de 7 octombrie 1933, regele Carol al II-lea, însoţit de o parte a miniştrilor guvernului Alexandru Vaida – Voevod, vizita oraşul Târgu Jiu. Cu acest prilej, regele a decorat oraşul cu „Virtutea Militară de Război”, ca un omagiu adus eroismului cu care „populaţia sa în ziua de 14 octombrie 1916, a respins, la Podul Jiului, atacul trupelor germane, îndreptate contra oraşului”.
- Femeile gorjene
Odată războiul încheiat şi România reîntregită în hotarele ei fireşti, femeile românce au început să-şi plângă bărbaţii pieriţi pe câmpul de luptă. Şi nu au fost puţini. Monumente dedicate eroilor se înălțau în aproape toate orașele și comunele ţării.
În Gorj se înfiinţase în anul 1921 Liga Femeilor Române din Gorj, condusă de o femeie extraordinară, Arethia Tătărescu. Aceasta a pus bazele unei mișcări socio-culturale, dar și caritabile, menită să ajute fetele și femeile sărace din Gorj pe de o parte, iar pe de alta, să salveze și să revigoreze arta și portul popular. A înființat, așadar, atelierul de țesătorie al Ligii Femeilor din Gorj. Covoarele și țesăturile produse aici au fost vândute cu mare succes în țară și peste hotare, unde au obținut numeroase premii.
Din banii obținuți, Liga Femeilor din Gorj a finanțat mai multe acțiuni dedicate Ecaterinei Teodoroiu, precum şi altor figuri marcante ale istoriei Gorjului: Mausoleul Eroinei de la Jiu, realizat de către sculptoriţa Miliţa Petraşcu în anul 1935, amenajarea casei memoriale a Ecaterinei Teodoroiu, amplasarea unei plăci comemorative la Podul Jiului, în amintirea luptelor din 14/27 octombrie 1916, amenajarea casei memoriale a lui Tudor Vladimirescu.
Încă din perioada în care discuta cu Miliţa Petraşcu – fostă ucenică a lui Constantin Brâncuşi la Paris – despre proiectul mausoleului dedicat Ecaterinei Teodoroiu, Arethia Tătărescu are în minte şi realizarea unui monument dedicat eroilor gorjeni din Primul Război Mondial, pe care să-l execute aceeaşi artistă. Însă Miliţa Petraşcu, într-un moment de inspirată modestie, îi recomandă Arethiei să ia legătura cu Brâncuşi, pe care îl consideră mult mai potrivit pentru o asemenea lucrare. Astfel că, în iarna anului 1934/1935, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene îl invită pe Brâncuşi la Târgu Jiu pentru a ridica un monument „în memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire”.
- Geneza și construirea ansamblului
Brâncuşi primeşte cu mare bucurie această propunere, aşa cum rezultă din scrisoarea pe care i-o trimite Miliţei Petrașcu puţin mai târziu (scrisoarea se află în arhiva Academiei Române): „Am hotărât să mă întorc în luna mai și nu vă pot spune cât sunt de bucuros să pot face ceva la noi, în țara noastră. Vă mulțumesc, de asemenea și d-nei Tătărescu pentru privilegiul acordat. În prezent toate lucrările mele începute de atâta timp ajung la final și mă simt ca un ucenic în ajun de a deveni calfă – așa că propunerea nu putea să cadă mai bine.”
În vara anului 1937 (iunie) Brâncuși vine în România și merge direct la Poiana, la conacul familiei Tătărescu, unde prezintă conducerii Ligii Femeilor Gorjene proiectul său pentru monumentul eroilor – o coloană fără sfârșit. Proiectul său semăna izbitor cu un stâlp de casă țărănească. Era o temă la care Brâncuși lucrase încă din 1916. O serie de coloane, realizate din ghips sau lemn se găseau în atelierul său din Impasse Ronsin, nr. 11 – Paris.
În mai 1936, Târgu-Jiul este clasat „localitate de interes turistic”, pentru a se putea justifica sumele necesare ridicării monumentelor, sume ce aveau să vină de la mai multe ministere.
După mai multe căutări și cercetări ale spațiului urban care îi stătea la dispoziție, Brâncuși decide să completeze proiectul său cu alte lucrări. Era un moment deosebit de favorabil, Gheorghe Tătărescu, soțul Arethiei Tătărescu fiind prim-ministru al României, iar sprijinul financiar fiind asigurat.
În 1937 Brâncuși decide trasarea unei străzi în linie dreaptă, de la malul râului Jiu, prin Grădina Publică, până la târgul săptămânal sau târgul fânului, unde hotărâse să amplaseze Coloana. Aceasta va fi Calea Eroilor, axă care va lega cele două parcuri amenajate ulterior în jurul operelor.
În septembrie același an, începe turnarea modulelor Coloanei în Atelierele Centrale Petroșani, blocurile de travertin aduse de la Bampotoc, Deva, sunt tăiate și asamblate sub îndrumarea directă a lui Brâncuși, care amplasează Poarta Sărutului puțin mai în interiorul grădinii publice, iar Liga Națională a Femeilor Gorjene pune la dispoziție fonduri pentru exproprierea unor terenuri de pe traseul Căii Eroilor și pentru construcția Bisericii Sfinții Apostoli, o biserică a cărei construcție fusese abandonată mai demult. În toamna aceluiași an, sub coordonarea ing. Ștefan Georgescu-Gorjan, se toarnă fundația Coloanei, se montează miezul central, apoi se asamblează toate elementele și semielementele; Brâncuși este prezent la tragerea primelor elemente ale Coloanei.
Către sfârșitul anului se amenajează și aleile din Grădina Publică, acolo unde se află operele din piatră. Au fost tăiate şi unele alei secundare la sfaturile sculptorului, aşa cum ar fi Aleea Îndrăgostiţilor (între Masă şi Poartă, perpendicular pe aleea principală) sau aleile ce mărginesc lateral Poarta (“târcoale”, cum le numea artistul).
Pe data de 7 noiembrie 1937 (Sf. Mihail și Gavril) are loc târnosirea (inaugurarea) Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel de pe traseul Căii Eroilor, în prezența Î.P.S. Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a prim-ministrului Gheorghe Tătărescu, precum și a membrelor Ligii Femeilor Gorjene. La eveniment participă și Constantin Brâncuși, care filmează cu aparatul său (pasiunea pentru fotografie și film și-o descoperise încă din anii ‘20 cu sprijinul prietenului său, fotograful american Man Ray) mai multe secvențe din timpul ceremonialului. Imaginile pot fi văzute în filmul existent pe YouTube (Brancusi filmed). https://www.youtube.com/watch?v=FnVVNc29JQc.
Amenajarea Parcului Coloanei s-a efectuat în intervalul octombrie 1937 – august 1938. Aici artistul a dorit să fie plantaţi de asemenea plopi piramidali, flori de câmp şi iarbă. Planul acestuia a fost executat de arhitectul Rebhuhn, directorul parcurilor capitalei, care întocmise de altfel şi planurile aleii din Grădina publică şi ale amenajării squarelor din jurul bisericii de pe axa monumentelor.
În anul 1938 se metalizează Coloana fără sfârșit; Brâncuși sculptează și definitivează Poarta Sărutului, precum și cele două bănci pe care le amplasează de o parte și de alta a Porții. Este asamblată Masa Tăcerii, din două variante comandate de artist, sunt amplasate cele 12 scaune cu fața rotundă în jurul Mesei și alte 30 de scaune cu fața pătrată de-a lungul aleii care unește Masa cu Poarta.
- Inaugurarea
Deși era preconizată pentru luna septembrie a anului 1938, inaugurarea ansamblului a fost amânată de mai multe ori. Nenorocul face ca Brâncuși să se îmbolnăvească și să fie nevoit să plece la București, apoi la Paris, pentru a nu se mai întoarce în țară niciodată, din cauza izbucnirii războiului.
Pe data de 27 octombrie 1938, se inaugurează întregul ansamblu, printr-o procesiune de amploare, la care participă înalți oficiali, ofițeri, reprezentanți ai Casei Regale și ai clerului, dar și comunitatea locală.
- Despre opere
Se pare că denumirea originară dată de Brâncuşi ansamblului său sculptural a fost “Calea Sufletelor Eroilor”. El este alcătuit din trei lucrări principale: Coloana fără Sfârşit (Coloana Infinită), Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, la care se adaugă Aleea Scaunelor și cele două bănci din piatră, de o parte și de alta a Porții.
Actul creaţiei brâncuşiene de la Târgu-Jiu a avut o anumită dinamică în intervalul 1937-1938, deoarece ansamblul s-a constituit prin adăugarea succesivă a pieselor sculpturale. Astfel, monumentul recunoştinţei a fost gândit iniţial ca o unică sculptură monumentală: Coloana fără Sfârşit. Ideea unui ansamblu de sculpturi datează din lunile iunie-iulie 1937, iar scaunele şi băncile sunt intervenţii târzii (din 1938) cu semnificaţii suplimentare, ce vin doar să întărescă semantica celor două piese principale din Parcul Central/ Grădina Publică: Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.
Coloana fără Sfârşit a fost realizată tehnic de către inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, după modulul cioplit în lemn de tei de către Brâncuşi. Construcţia ei a început în august 1937 la Petroşani şi s-a încheiat în noiembrie la Târgu-Jiu. Metalizarea ei s-a executat în iunie-iulie 1938. Coloana este situată în parcul cu același nume. Este constituită dintr-o suită de module din fontă alămită (15 module având 180x90x45 cm fiecare și două semimodule, cu înălțimea totală de 29,35 m).
Poarta Sărutului a fost amplasată în octombrie 1937 şi sculptată în 1938 (finalizată la 20 septembrie). Este un portal de mari dimensiuni (având 5,13 m înălțime, 6,45 m lungime și 1,69 m lățime) realizat din travertin. Motivul decorativ este cel al sărutului.
Poarta este o structură trilitică, formată din doi stâlpi ce susţin un lintou. Portalul are ca bază dale pătrate de piatră, dispuse în caroiaj 10/4.
Două bănci de piatră sunt amplasate de o parte și de alta a Porții Sărutului (la nord şi la sud), la marginea aleii. Sunt realizate din travertin de Banpotoc, cioplite odată cu Poarta și terminate la 20 iulie 1938.
Masa Tăcerii este situată în Parcul Central lângă malul râului Jiu. Este realizată din piatră (calcar de Banpotoc), alcătuită din tăbliile mari a două variante succesive: prima masă realizată, cel mai probabil, în iunie-iulie 1937 şi cea de a doua în august 1938, la atelierele „Pietroasa” din Deva. Înălțimea mesei este de 0,90 m, discul superior are diametrul de 2,15 m, iar discul inferior de 2,00 m.
Cele 12 scaune, de 0,45 m înălțime, înconjoară radial masa, echidistant, pe traseul unui cerc. Fiecare scaun este construit din două semisfere tangente, cu diametrul de 0,55 m.
i 30 cu faţa pătrată de pe Aleea Scaunelor).
Aleea Scaunelor din Parcul Central a fost trasată în octombrie 1937. La indicaţiile lui Brâncuşi, ea a fost amenajată cu câte cinci nişe pe fiecare latură (unde s-au amplasat câte trei scaune). Cele 30 de scaune cu fața pătrată de pe alee au fost aduse la 1 august 1938 de la Atelierele Pietroasa din Deva, odată cu cele rotunde din jurul Mesei Tăcerii.
Distanţa dintre Masă şi Poartă este de 121 m, iar între Poartă şi Coloană sunt 1154 m.
- Semnificația/ simbolistica ansamblului
În ceea ce priveşte semnificaţia lucrărilor brâncuşiene care compun Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, ştim că acestea au fost rezultatul unor îndelungi şi adânci meditaţii asupra modului de reprezentare (adesea simbolic) a sacrului în artă.
Mesajul acestui ansamblu, deopotrivă sculptural/artistic, urbanistic și arhitectural nu poate fi înțeles pe deplin fără a integra informațiile legate de tradițiile românești, în special oltenești legate de ritualurile de înmormântare, de arhitectura lemnului atât de bine cunoscută lui Brâncuși din fragedă copilărie, cu conștiința religioasă ortodoxă a poporului român (se știe, Brâncuși a fost un practicant al ritualului religios), dar și cu geniul unui artist care a luat contact și cu specificul artei altor popoare, în special orientale. „Arta trebuie să fie universală și accesibilă tuturor”, spunea Brâncuși.
Considerând arta doar o sursă de bucurie, Brâncuși a fost destul de zgârcit cu explicațiile privind operele sale. Cu o anumită ocazie, conchidea: „În artă ceea ce contează este bucuria. Nu e nevoie să înțelegi. Ești fericit că vezi? Ajunge.”
Pornind de la aceste date, putem spune că fiecare privitor poate interpreta acest ansamblu în cheia sa proprie, fie numerologică, fie religioasă sau simbolistică.
Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, din România, este singurul proiect monumental realizat dintre numeroasele pe care Brâncuşi le-a gândit. Dacă a transmis prin testament Franţei atelierul din Impasse Ronsin din Paris, cu tot conţinutul lui, artistul a lăsat ţării natale sinteza creaţiei sale sub forma unui ansamblu monumental, ca omagiu pentru eroii căzuţi în Luptele de la Jiu, în primul război mondial. În concepţia acestui ansamblu, alcătuit din trei sculpturi monumentale principale, cărora li se adaugă și altele mai mici (scaunele de pe alee, băncile de la Poartă), artistul s-a folosit de intuiţia lui de arhitect şi de urbanist: axa pe care sunt instalate cele trei opere – Coloana fără Sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii –, traversează oraşul şi conduce vizitatorul către râul Jiu, în faţa căruia Masa Tăcerii invită la meditaţie, la reculegere.
Nenumăratele interpretări filosofice ale acestui ansamblu au dus la analiza fiecărui element ca fiind influenţat de sculpturi din alte epoci, provenind de pe alte meleaguri. Dar, departe de vreo influenţă a vreunei filosofii orientale sau a vreunei concepţii ezoterice, acest ansamblu este rezultatul demersului original al lui Brâncuşi, pornit din aspiraţia lui de a crea echilibrul perfect între forme simple. Sculptorul propune aici un parcurs iniţiatic de natură a-l „purifica” pe cel care-l întreprinde, într-o ambianţă de respect şi de pace.
Traseul poate fi parcurs și în celălalt sens, de la vest la est, de la Masa Tăcerii spre Coloana fără Sfârșit. Acestui parcurs îi putem alătura o interpretare mai degrabă tradițională, izvorâtă din ritualul de înmormântare și din viața familiei țăranului român în preajma Primului Război Mondial. În această cheie, propunem următoarea interpretare:
Înainte de plecarea la război a bărbaților, familia numeroasă se reunește pentru o ultimă masă. Este o masă în care nimeni nu se gândește la mâncare. Este o masă mai degrabă a tristeții, a reculegerii, cu gândul la cei care pleacă și, foarte posibil, nu se vor mai întoarce. Curgerea liniștită a râului din apropierea Mesei Tăcerii duce pe cel ce îl contemplă la introspecție și cădere în sine, la încercarea de a înțelege sensul vieții, ca pe o curgere.
Masa Tăcerii mai poate fi interpretată și ca o masă de pomenire pentru cei morți pe câmpul de luptă. Și în acest caz, cei care participă la pomană nu sunt preocupați neapărat de bucatele puse pe masă, ci de amintirea celui dispărut. Astfel se explică distanța destul de mare dintre scaune și masă, care nu invită la o așezare comodă.
Aleea Scaunelor, cu cele 30 de scaune cu față pătrată, așezate în zece nișe pe cele două laturi ale aleii, în gupuri de câte trei, ne sugerează fie alaiul de înmormântare, fie șirul de prieteni și rude care îl însoțește pe eroul care pleacă la război. Întregul alai se va opri în fața Porții Sărutului. Dacă ne gândim la eroul plecat pe front, aici, în fața porții, are loc ultima îmbrățișare, ultima sărutare pentru cel care se va jertfi pentru apărarea neamului străbun.
În același mod putem vedea și ieșirea alaiului de înmormântare pe poarta care desparte curtea casei de drumul spre biserică. Ne ajută aici explicația lui Brâncuși referitoare la interpretarea simbolului sărutului de pe pilonii Porții:
„Nu vedeți acești ochi? Profilurile celor doi ochi? Aceste emisfere reprezintă dragostea. Ce rămâne în amintirea celorlalți după moarte? Amintirea ochilor, a privirilor cu care ne-am arătat dragostea pentru oameni și pentru lume.”
Calea Eroilor se întinde apoi în linie dreaptă până la Biserica Sfinții Apostoli, acolo unde întregul alai care urmează cortegiul funerar se va opri pentru a participa la slujba religioasă de înmormântare. Se fac „cele creștinești”, după care alaiul își reia drumul spre locul de veci, care se află, ca în mai toate cimitirele ortodoxe, pe o înălțime, pe un deal – „loc cu verdeață, de unde a fugit toată durerea și întristarea.”
Conform unei tradiții precreștine existentă nu numai în Oltenia, ci și în Ardeal, pe mormântul celui dispărut se așeza, alături de cruce, un stâlp de îngropăciune. Motivul stâlpului de îngropăciune sau stâlpului funerar poate fi găsit și în alte zone ale țării. Rolul acestuia era de a ajuta sufletul celui dispărut să se înalțe la ceruri, era acea axis mundi care făcea legătura între teluric și celest.
Coloana fără Sfârșit are ca izvor de inspirație atât stâlpul de pridvor al caselor gorjenești, în ceea ce privește motivele geometrice folosite, cât și șurubul de teasc în ceea ce privește mișcarea continuă, așa după cum Brâncuși mărturisea. Un element suplimentar, care ne poate ajuta să-i înțelegem sensul, derivă din modul cum Brâncuși însuși denumea elementele Coloanei – „mărgele” – care ne duce cu gândul la un șir de mătănii, desfășurat spre cer.
„Mi-a venit ideea Coloanei fără sfârșit de la mișcarea acestui șurub, care se repetă la infinit.”
„Coloanele mele (…); am făcut mai multe, dar doar una a reușit să urce la cer.”
Ansamblul Monumental Calea Eroilor, ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, însumează câteva dintre temele principale la care artistul a lucrat toată viața, fiind capodopera de maturitate a acestuia și chintesență a genialității sale.
Sursa: Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”
Adina Andrițoiu
