Municipiul Târgu Jiu devine, din nou, Orașul Copiilor! De Ziua Internațională a Copilului, copiii din Târgu Jiu și nu numai vor fi sărbătoriți de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția Turism și Evenimente Culturale și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși”, alături de alte instituții partenere, cu spectacole artistice, piese de teatru, expoziții de echipament sportiv, de agrement și tehnică, jocuri și alte activități creative.
Primarul municipiului Târgu Jiu, alături de consilierii municipali, îi așteaptă pe cei mici „La sfatul copiilor”, o întâlnire liberă între copii și aleșii locali. De asemenea, artiștii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” vor pune în scenă piesa „Petrică și lupul”, iar PLANETA VESELĂ va oferi un spectacol de neuitat. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, vor fi inaugurate și cele 16 terenuri construite în cadrul bazelor sportive din oraș, printr-o competiție de mini-fotbal.
Vă așteptăm să sărbătorim așa cum se cuvine Ziua Internațională a Copilului 2019 la Târgu Jiu.
P.S. În cazul în care condițiile meteorologice nu permit desfășurarea activităților în aer liber (Piața Prefecturii), o parte dintre acestea se vor desfășura în incinta Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.
Program complet 1 IUNIE 2019 – ORAȘUL COPIILOR
Ora 09.00 – Cupa „Coca-Cola 1 Iunie” la mini-fotbal
Locaţie – terenurile de sport din incintele Şc. gen. nr. 2 „Ecaterina Teodoroiu”, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, Liceul Teologic, Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea”. Finalele se vor desfăşura pe terenul de sport din incinta Liceului cu Program Sportiv începând cu ora 14.00.
Ora 09.45 – Activități pentru copii – colorat figurine de ipsos, baloane, activități creative, jocuri, standuri cu produse create de copii
Locație – Piața Prefecturii și Amfiteatru Zona Centru
Ora 10.00 – Prezentare de echipament sportiv și de agrement – Decathlon Târgu Jiu
Locație – Piața Prefecturii
Ora 10.00 – Expoziție și demonstrații cu tehnica din dotare :
Locație – Piața Prefecturii
Serviciul Public Salvamont Gorj
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj
Poliţia Locală Târgu Jiu
Inspectoratul Județean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj
Ora 10.00 – Spectacol artistic oferit de Palatul Copiilor Târgu Jiu
Locaţie – Scena din Piaţa Prefecturii
Ora 11.00 – Petrică și lupul – Spectacol de teatru oferit de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”
Locație – Scena din Piaţa Prefecturii
Ora 13.30 – „La sfatul copiilor” – Prezentul și viitorul Târgu Jiului prin ochii copiilor – întâlnire liberă între copii, consilierii locali și primarul municipiului Târgu Jiu.
Locație – Sala de ședințe a Consiliului Local Târgu Jiu
Ora 17.00 – Spectacol PLANETA VESELĂ
Locaţie – Scena din Piaţa Prefecturii
Ora 18.00 – Festivitate de premiere – Cupa „Coca-Cola 1 Iunie” la mini-fotbal
Locaţie – Scena din Piaţa Prefecturii