Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit este o sculptură a artistului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate de acesta. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 16 module octaedrice suprapuse, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulele erau numite „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși.
Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.
În anul 1934, Constantin Brâncuşi a fost invitat să ridice un monument întru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor şi, cu deosebire, a rezistenţei populaţiei oraşului Târgu-Jiu, din timpul primului război mondial. Artistul dorise dintotdeauna “să facă ceva pentru ţară”, aşa încât a acceptat bucuros comanda, socotind-o un punct culminant în cariera sa. În februarie 1935, Brâncuşi îi scrie Militei Petraşcu – fosta să elevă, cea care o sfătuise pe Aretia Tătărescu, să i se adreseze – că este “ca un ucenic în ajun de a deveni calfă, aşa că propunerea nu putea să cadă mai bine”.
Brâncuşi a avut de multe ori intenţia să ridice monumente de for public, dar – cu excepţia ansamblului de la Târgu-Jiu- nici unul din proiectele sale nu s-a materializat. Brâncuşi a hotărât că la Târgu-Jiu o “Coloana Infinită” de mari dimensiuni era cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor căzuţi în război. Perioada în care s-a elaborat şi realizat monumentul coincide în mare cu durata guvernării liberale, o perioada de înflorire economică, prosperitate şi creativitate.
Brâncuşi a cerut ca de toate aspectele tehnice ale realizării monumentului să se ocupe o persoană în care avea deplină încredere: tânărul Ştefan Georgescu-Gorjan. Acest tânăr era inginer-şef şi adjunct al directorului la Atelierele Centrale Petroşani din cadrul Societăţii “Petroşani”. Conducea biroul de proiectare, turnătoria şi laboratoarele şi cunoştea foarte bine forța de muncă. Societatea “Petroşani” avea capital al liberal, iar directorul general,Ioan Bujoiu, era un membru marcant al PNL şi ministru în cabinetul Tătărescu. La cererea premierului, societatea a fost de acord să suporte costul execuţiei şi montării monumentului, precum şi să asigure personalul calificat.